Despre mine

Fotografia mea
Bucuresti, Romania
-Universitatea de Arte Bucuresti(UNARTE), Facultatea de Arte Plastice, sectia Foto-Video. -Universitatea Hyperion, Facultatea de Jurnalism. Pasiuni: Fotografia-Cinematografia-Teatrul.

joi, 24 iunie 2010

Trianonul Nababului

Scurt istoric

Există monumente de arhitectură ridicate de nobilimea autentică a României, pe care vremea şi vremurile le-au adus într-o stare avansată de degradare. Unul din ele este Palatul Cantacuzino de la Floreşti, situat pe malul Prahovei.
George Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul, sau cum îl numea Nicolae Iorga : „cel din urmă reprezenant al boierului mare de odinioară ” datorită uriaşei sale averi, a construit începând din anul 1911 acest somptuos palat, demn de rangul său de mare senior.
Realizat de meşteri francezi după planurile arhitectului Ioan D. Berindey – in stil eclectic francez – palatul Micul Trianon reprezintă o reuşită sinteză între cele două modele de la care arhitectul s-a inspirat pentru realizarea lui: Marele Trianon şi Micul Trianon, construcţii ce completează armonios ansamblul rezidenţial de la Versailles.
Palatul cuprindea săli de bal, multe saloane şi un parc dendrologic de 150 de hectare, cu arbuşti de esenţă rară, apeducte, terenuri de vânătoare, de golf şi de echitaţie.
Palatul lui George Grigore Cantacuzino imită ca structura Micul Trianon, fiind construit pe 3 nivele inegale (demisol, parter şi etaj), dar împrumută o parte din elementele faţadei de la Marele Trianon. Cele zece coloane neoclasice ce ritmează faţada palatului de la Floreşti sunt grupate in perechi, cu excepţia extremelor, ca la Marele Trianon (care are însa şaisprezece ).
În faţa palatului se afla un frumos bazin, acum fără apă, copiat dupa cel de la Marele Trianon, el putând fi admirat foarte bine de pe terasa strajuită de colonadă. Bazinul era alimentat cu apă prin conducte, de la un enorm turn situat in colţul palatului.
Pe faţada sudică a Palatului Cantacuzino, între cele două corpuri decroşate, deasupra intrării holului de onoare, la nivelul etajului unu se află o splendidă sculptură în basorelief reprezentând doi îngeri care poartă blazonul familiei. Remarcabile, prin desăvârşita lor frumuseţe, sunt ancadramentele ferestrelor, sculptate în piatră de Albeşti, cu motive diferite pentru fiecare dintre cele trei nivele inegale ale palatului.
Rămâne aproape inexplicabil cum s-a putut ruina interiorul palatului, dat fiind ca la realizarea planşeelor s-au folosit enorme profile metalice şi stâlpi interiori din beton armat, prăbuşit la rândul său. Zidurile exterioare au peste un metru grosime iar fundaţia palatului şi întreg demisolul sunt realizate din piatră brută, ceea ce şi explică păstrarea intactă a primului nivel.
George Grigore Cantacuzino moare in anul 1913, înainte ca palatul să fie terminat şi construcţia rămâne nefinalizată, ea oprindu-se la stadiul finisărilor interioare. La succesiune palatul a revenit – ca şi cel din Bucureşti- celui de-al treilea fiu al său , principele Mihail G. Cantacuzino, el fiind de altfel construit pentru fiica acestuia, Alice.
Palatul de la Floreşti, construcţie insolită, impresionează şi astăzi prin grandoarea şi frumuseţea ei după aproape un secol în care a avut parte de multe provocări ce au dus la degradarea acesteia.
Un palat cândva plin de măreţie, urmărit parcă de un „blestem”, îşi acceptă condiţia unui declin ce persistă de aproape un veac; se dărâmă şi moare încet, strivit de nepăsare şi de uitare nedreaptă, dar şi de amprenta celor două războaie mondiale, a jafului din perioada interbelică şi postbelică şi apariţia unui sanatoriu de tuberculoză.







making of


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate